KITSCH

„Kitsch is a peephole through which we may see samples if not always a society’s bromides, then of what it is thinking about with freshest intensity and even of how it is thinking.” (Alfred W. Crosby, „The Measure of Reality – Quantification and Western Society 1250-1600”, Cambridge University Press, p.5, 1998)

În zilele noastre vedem mult kitsch, în România. Dar nu cred că este cu mult mai mult decât în trecut. Este mai degrabă schimbat. Noul kitsch însă nu arată ceva mai bun despre societatea noastră în prezent comparativ cu cea de acum patru decenii. Un ziar străin scria că la nunta unui mare jucător de tenis român cu o franțuzoaică, pe la sfârșitul anilor ’70, invitații români au venit îmbrăcați în haine făcute din „high quality plastic”. Acela era unul dintre kitsch-urile acelei societăți în acea perioadă. El reflecta platitudini și clișee din societate, dar și rolul important al chimiei în dezvoltarea economiei.

Era reflectarea ideii că știința, într-un neglijat dezacord cu natura umană, ne va permite să rezolvăm o serie de probleme: să înlocuim fibra naturală cu cea artificială, ne va permite să dormim în camere mici tubulare cu lungimea de 2,5 metri și diametrul de 1 metru, pentru ca fiecare să poată avea unde dormi, ne va permite să mâncăm o pastilă obținută prin sinteză chimică pentru a ne asigura hrana pe o zi etc. Ca și când ar fi firesc să renunți la o cămașă de bumbac pentru una din plastic, să renunți la o casă cu curte pentru a te muta într-un borcan și, în fine, să renunți la o masă cu prietenii pentru a avea mai mult timp pentru muncă.

În prezent, unul dintre kitsch-uri îl constituie diplomele de studii superioare obținute de la niște universități dubioase. Ele ne arată că gândim chiar mai rău decât în trecut despre rolul cunoașterii. Aceste diplome sunt necesare deoarece, în multe cazuri, în societatea noastră, promovarea nu este făcută pe criterii profesionale reale, ci pe nepotism, apartenență politică etc. Dar chiar și așa, numirea în anumite funcții nu poate fi făcută dacă nu ai absolvit o facultate. Astfel, aceste diplome-kitsch sunt cel mai eficient sclipici. Ele se obțin ușor și îi ajută pe cei care nu au o pregătire adecvată să ajungă în diverse poziții publice. Orice „neica nimeni” poate ajunge cineva.

După ce ajunge cineva, insul cu pricina începe să uite cum a ajuns cineva, dar începe să creadă că este cu adevărat ceva de capul său. Apoi răspunde invitației de a fi prezent la câteva televiziuni care construiesc icoanele false ale societății, în fața cărora, o parte a națiunii se așază disciplinată în fiecare seară să ia lumină. Lumina din acele diplome, cea a formei fără fond. Aceste forme fără fond pot fi văzute apoi în instituții care, ca formă, sunt asemănătoare celor occidentale, pe care încearcă să le reproducă, dar ca fond sunt mult mai slabe, pentru că înăuntru sunt mai ales cei cu diplomele de care vorbeam.

Aceste diplome-kitsch vorbesc despre unele țeluri și despre modul în care se gândește în societate. Ele au apărut demult, dar opera lor este departe de a se fi desăvârșit.