De la demiterea guvernului Bolojan, pe 5 mai 2026, au existat trei nominalizări pentru funcția de premier: domnii Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan. Niciuna nu a dus la un guvern. A patra, cea a domnului Luca Niculescu, urmează să fie supusă votului. Problema nu e doar câte voturi strânge un candidat, ci ce combinație de partide poate fi votată și dacă un candidat reușește să o formeze.

Care combinații sunt votabile nu se vede însă direct. Răspunsul depinde de criteriile folosite: aritmetica parlamentară, declarațiile liderilor, programele, calculele electorale sau relațiile personale. Criterii diferite dau liste diferite. Folosite ad hoc, ele pot fi ajustate după fiecare vot, astfel încât să explice orice rezultat. O listă construită astfel nu poate greși niciodată, deci nici nu spune nimic.

Eu folosesc teoria corpului politic, pe care am publicat-o pe blog. Ea fixează criteriile dinainte. Așază partidele după apartenența la corpul politic, pe baza unor criterii stabilite anterior acestui episod: PSD și AUR în nucleul dur, PNL și UDMR doar parțial absorbite, USR în afara lui. Spune apoi ce le determină comportamentul: costul guvernării și legitimitatea externă. Din aceste criterii rezultă, înainte de vot, care combinații sunt votabile și care nu. Teoria nu garantează că identificarea e corectă, dar o face coerentă și verificabilă. Coerentă, pentru că toate combinațiile sunt judecate după aceleași criterii, fixate dinainte. Verificabilă, pentru că o identificare greșită va fi infirmată de rezultat. Folosită de cei care decid, ea poate grăbi ieșirea din criză în două feluri: fie prin propunerea unei combinații care are șanse reale să fie votată, fie, dacă nicio astfel de combinație nu poate fi formată, prin decizia de a trece mai repede la alegeri anticipate, în loc de nominalizări care eșuează una după alta.

Pentru votul de învestitură, teoria face trei predicții:

1. AUR va evita un vot de respingere, prin absență sau abținere. Dacă votează „împotrivă”, predicția este infirmată. Evitarea acestui vot ține de cost. Faptul că AUR rămâne în afara guvernului ține, după teorie, de lipsa legitimității externe și nu face obiectul acestei predicții.
2. PSD nu va purta singur costul guvernării. Dacă formează sau conduce un guvern minoritar PSD, predicția este infirmată.
3. Costul guvernării va fi purtat de un partid din afara nucleului dur al corpului politic, adică din afara PSD și AUR. O numesc, mai jos, predicția transferului de cost.

Esența blocajului. Aceiași doi factori care determină comportamentul partidelor – costul guvernării și legitimitatea externă – explică și blocajul de până acum. Fiecare actor își poate permite să refuze și refuză din alt motiv.

PSD nu poate susține un guvern care continuă politica guvernului Bolojan. A dărâmat acel guvern pe 5 mai, iar dacă ar vota acum aceeași politică, alegătorii ar vedea o criză provocată degeaba. Nici nu vrea să guverneze singur, pentru că ar purta singur costul.

AUR nu intră la guvernare pentru că fața „iliberală” nu are încă legitimitate externă. Nici nu votează împotrivă, ca să nu rămână legat de respingere, așa că alege absența.

PNL condus de domnul Bolojan votează, dar nu intră într-un guvern alături de PSD. Este partea din PNL care încearcă să se desprindă de corpul politic, iar o guvernare comună cu PSD ar însemna reabsorbția ei.

Pornind de la a treia predicție și de la criteriile costului și legitimității, se poate spune care combinații de partide sunt votabile și care nu. Voi arăta că domnii Tomac, Veștea și Mureșan au propus, fiecare, o combinație nevotabilă și, de aici, câte nominalizări pot fi în total.

Criteriile votabilității. Din teorie decurg trei condiții pentru ca un guvern să fie votabil:

(i) Este compatibil cu predicția 3: costul guvernării îl poartă un partid din afara nucleului dur, adică din afara PSD și AUR. Concret, guvernul are miniștri PNL sau USR, propuși sau acceptați de conducerea partidului, sau este un guvern PNL–UDMR sprijinit din afară de PSD. Liberalii disidenți, desemnați fără acordul conducerii PNL sau excluși ulterior din partid, nu sunt considerați miniștri PNL. Nici votul PNL din afară nu ajunge: un guvern fără miniștri PNL sau USR nu îndeplinește acest criteriu, chiar dacă PNL îl votează.

(ii) Niciun partid necesar pentru majoritate nu ar rămâne, prin vot, legat de un cost pe care își poate permite să-l refuze.

(iii) Niciun partid din guvern nu duce lipsă de legitimitate externă.

Combinații posibile votabile, în absența unei amenințări credibile cu alegeri anticipate

• PNL–UDMR sprijinit din afară de PSD, cu un program care se distinge vizibil de cel al guvernului Bolojan. Este „oferta inversă” a PSD. PNL poartă costul fără să guverneze alături de PSD, iar PSD votează fără să intre în guvern și poate arăta că criza pe care chiar el a declanșat-o a schimbat ceva. La începutul lui septembrie, PSD, PNL și UDMR aveau împreună aproximativ 239 de parlamentari, iar cu grupul minorităților peste 250, deci formula ar trece și fără AUR. Nu intru în detalii despre probabilitatea formării unei astfel de combinații. Cum voi arăta mai jos, însă, cu cât e mai improbabilă, cu atât crește numărul nominalizărilor care propun combinații nevotabile, iar criza se prelungește inutil. Ieșirea din ea ajunge atunci să depindă de decizia președintelui de a declanșa alegeri anticipate.

Combinații posibile nevotabile, în absența unei amenințări credibile cu alegeri anticipate

• PSD–AUR, cu sau fără minorități. AUR nu are în prezent legitimitate externă, iar costul ar rămâne în nucleu.
• Guvern minoritar PSD, singur sau cu minoritățile. PSD ar purta singur costul și refuză explicit această „zonă vulnerabilă”.
• Guvern tehnocrat sau cu premier independent, fără miniștri PNL sau USR, chiar dacă PNL îl votează din afară (formula anunțată de domnul Eugen Tomac). Nu e compatibil cu predicția 3, iar PNL nu îl susține.
• Coaliție PSD–PNL(–UDMR), cum cere domnul Grindeanu. Este nevotabilă cât timp PNL este condus de domnul Bolojan, pentru că partea din PNL care încearcă să se desprindă de corpul politic ar fi reabsorbită.
• Guvern liberal fără acordul conducerii PNL (formula domnului Adrian Veștea). Nu are sprijinul PNL și, după criteriul de mai sus, nu contează ca guvern cu miniștri PNL.
• PNL–USR–UDMR, prezentat ca o continuare a guvernării Bolojan (formula domnului Siegfried Mureșan). Formula este compatibilă cu predicția 3, dar nu îndeplinește criteriul (ii): nu are majoritate fără PSD, iar PSD nu o poate vota, pentru că ar părea că a dărâmat guvernul Bolojan și a provocat degeaba o criză politică.

Nominalizările de până acum. Domnul Tomac nu a ajuns la vot. Formula anunțată era un guvern tehnocrat, susținut condiționat de PSD și respins de PNL, și s-a dovedit nevotabilă înainte de a fi supusă votului. Domnul Veștea a fost desemnat fără acordul conducerii PNL. Domnul Mureșan a propus PNL–USR–UDMR ca o continuare declarată a liniei Bolojan. Toate trei au fost combinații nevotabile după criteriile de mai sus, iar toate trei au eșuat. Până acum, niciun candidat la funcția de premier nu a format o combinație votabilă.

Regula nominalizărilor. Fie k numărul nominalizărilor care propun combinații nevotabile, începând cu cea a domnului Niculescu inclusiv. Dacă teoria e corectă, fiecare dintre ele va eșua, iar prima nominalizare care formează o combinație votabilă va obține învestitura. Numărul total de nominalizări din serie (T) va fi:

T = 3 + k + 1 = 4 + k

Dacă domnul Niculescu formează o combinație votabilă, k = 0 și T = 4. O nominalizare retrasă înainte de vot se numără ca eșuată.

Ce nu prezice teoria. Valoarea lui k depinde de deciziile președintelui, adică de persoana nominalizată, și de ce coaliție poate obține candidatul. Dacă nu se formează niciodată o combinație votabilă, nu se formează guvern, iar regula nominalizărilor rămâne nedecisă.

Cele două liste de combinații (votabile și nevotabile) nu sunt fixe. Teoria spune că rămâne legat de cost cel care nu își mai permite să refuze. Deocamdată, fiecare actor își permite refuzul, așa cum arată cele trei nominalizări eșuate de după 5 mai. O combinație poate trece dintr-o listă în cealaltă când, pentru unul dintre actori, costul refuzului depășește costul legării. De exemplu, o schimbare a conducerii PNL ar putea face votabilă coaliția PSD–PNL(–UDMR), iar perspectiva credibilă a alegerilor anticipate, posibile constituțional după respingerea guvernului Mureșan, ar putea face votabilă o formulă pe care altfel PSD o poate refuza. O astfel de schimbare trebuie însă constatată înainte de vot, nu dedusă din rezultat.

Dacă se ajunge la alegeri anticipate. Să presupunem, pentru început, că toate partidele sunt la fel de dispuse să accepte anticipatele. Seria de nominalizări se încheie fără guvern, iar regula nominalizărilor rămâne nedecisă. Noul parlament își începe mandatul cu o serie nouă de nominalizări. Criteriile votabilității rămân aceleași, dar listele trebuie refăcute după alegeri, pe noile mandate, nu înainte.

În prezent, refuzul e ieftin din două motive. Pe de o parte, guvernarea costă mult: cine intră acum preia corecția cu un an și ceva înainte de alegerile din 2028, fără timp să-și revină. Pe de altă parte, refuzul costă puțin: interimatul continuă, vina pentru blocaj se împarte între toți, iar fiecare partid își păstrează intactă imaginea până la alegeri.

După anticipate, ambele s-ar inversa. Guvernarea ar costa mai puțin: un guvern format imediat după alegeri are patru ani în față, iar corecția făcută la începutul ciclului se poate recupera până la scrutinul următor. Refuzul ar costa mai mult: partidul care refuză ar rămâne patru ani fără acces la funcții și resurse și ar fi văzut ca cel care blochează un parlament abia ales, fără ca blocajul să mai poată fi rezolvat repede prin alte alegeri, pentru că parlamentul nu poate fi dizolvat decât o dată pe an.

Aritmetica parlamentară s-ar putea însă înrăutăți pentru combinațiile votabile de acum, dacă AUR crește. Atunci decisivă ar deveni legitimitatea externă: cât timp „iliberalul” nu o are în Occident, AUR rămâne în afara oricărei majorități de guvernare, iar cu cât are mai multe mandate, cu atât celelalte partide ajung mai greu la majoritatea necesară pentru învestitură. În consecință, anticipatele ar grăbi formarea unui guvern doar dacă scăderea costului guvernării cântărește mai mult decât înrăutățirea aritmeticii parlamentare.

Rămâne întrebarea legitimității externe. Partidele din polul „respectabil” (PSD, PNL, UDMR, USR) nu au această problemă, așa că pentru ele contează doar costul. Pentru AUR contează amândouă. Deocamdată, semnalele din Occident sunt amestecate: în septembrie, AfD a obținut 43,8% în Saxonia-Anhalt și 38,2% în Mecklenburg-Vorpommern, dar doar 16,3% în Berlin. Alegerile americane din 3 noiembrie și prezidențialele franceze din 2027 pot schimba balanța. Dacă anticipatele vin după un semnal „iliberal” clar, AUR ar îndeplini criteriul (iii) și ar putea deveni partener de guvernare. Abia atunci un AUR mare ar ușura formarea unui guvern, în loc s-o îngreuneze.

Amenințarea anticipatelor nu apasă însă la fel asupra tuturor. Dacă PSD este singurul partid care nu le vrea, iar amenințarea devine credibilă, refuzul ajunge scump doar pentru el. Presiunea din interiorul partidului de a evita alegerile ar putea fi atunci atât de mare încât PSD să accepte să guverneze chiar și singur. Soluția ar conveni celorlalte partide, pentru că ar lăsa costul guvernării la PSD, nucleul feței respectabile a corpului politic. Teoria prezice că PSD, ajuns în situația de a nu-și mai permite refuzul, va reveni mai întâi la oferta inversă pe care a făcut-o deja: un guvern PNL–UDMR votat din afară de PSD. Abia dacă aceasta eșuează se va vedea dacă PSD preferă să poarte singur costul sau să riște anticipatele.

Un guvern PSD format în aceste condiții nu ar infirma teoria. Predicțiile ei descriu comportamentul corpului politic atunci când acesta își poate permite refuzul. Președintele nu face parte din corpul politic, iar o amenințare credibilă cu dizolvarea parlamentului, venită de la el, schimbă tocmai această condiție: posibilitatea de a refuza. PSD ar rămâne legat pentru că nu și-ar mai permite refuzul, adică exact după regula teoriei. Consider amenințarea credibilă doar dacă președintele declară public, înainte de vot, că va dizolva parlamentul în cazul unui nou eșec. În acest caz, guvernul PSD ar trece, pentru acea nominalizare, în lista combinațiilor votabile. Fără o astfel de declarație, un guvern minoritar PSD ar infirma predicția 2, iar un guvern fără miniștri PNL sau USR ar infirma predicția transferului de cost.

Un test util: oferta inversă. Dacă PSD votează din afară un guvern PNL–UDMR, explicația prin cost prezice că va cere o diferență vizibilă față de guvernul Bolojan, de exemplu în persoane sau în câteva măsuri emblematice, prin care să justifice criza declanșată în aprilie, chiar dacă în mare corecția continuă. Dacă PSD cere în schimb o schimbare de fond a programului, explicația mai simplă, prin dezacord de politică, rămâne la fel de bună.

Când ar fi infirmate regula nominalizărilor și predicția transferului de cost. Regula nominalizărilor, adică eșecul fiecărei combinații nevotabile și învestirea primei combinații votabile, de unde T = 4 + k, este infirmată dacă o combinație nevotabilă obține învestitura sau dacă o combinație votabilă, odată formată, eșuează la vot.

Predicția transferului de cost, adică predicția 3, este mai slabă. Ea spune ce fel de guvern poate trece, nu că orice guvern de acest fel va trece. Este infirmată doar dacă este învestit un guvern al cărui cost nu îl poartă un partid din afara nucleului dur, adică un guvern fără miniștri PNL sau USR, în afara formulei PNL–UDMR sprijinite din afară de PSD. Eșecul unei nominalizări compatibile cu ea, cum a fost cea a domnului Mureșan, nu o infirmă. Excepția este cazul descris mai sus, al unei amenințări cu dizolvarea declarate public de președinte înainte de vot. Ea se aplică și predicției 2.

O precizare la predicția 1. Votul de învestitură este secret, cu bile. Dacă AUR lipsește, cum a anunțat, predicția se verifică direct. Dacă participă, un vot „împotrivă” nu poate fi observat. În acest caz, predicția este infirmată doar dacă AUR anunță public că votează împotrivă.